La CM de atletism de la Daegu, care va începe mâine, atenția va fi polarizată și de doborârea recordurilor mondiale. Cel mai rapid om din lume, Usain Bolt, s-a jucat cu timpul așa cum a vrut în ultimii trei ani. Există însă o serie de recorduri de neatins, stabilite în urmă cu un sfert de veac, care tronează și astăzi în arhivele atletismului. O serie de performanțe validate, chiar dacă asupra lor planează suspiciunea că nu ar fi tocmai curate.
Astăzi nu mai este destul doar să câștigi, trebuie ca victoria să fie cât mai categorică și să aibă alipit lângă performanță celebrul „WR” (record mondial). O țintă care, în timp, a devenit un mod de viață. Lupta cu propriile limite, în care corpul uman nu este decât un mecanism antrenat să ajungă cât mai sus, cât mai repede și cât mai bine, a răbufnit în atletismul modern în anii 80. Este era în care au fost scrise cele mai multe recorduri, în care baremurile au căzut unul după altul, intangibilitatea performanțelor fiind menținută și astăzi. Nu există limite, nici sfârșit, totul desfășurându-se între startul și finișul unei curse ce poate da naștere la noi eroi, precum Jesse Owens sau Bob Beamon.
Între campioni și monștri
Erau doar primii performeri dintr-un bloc compact ce venea în anii 80, o mână de sportivi ce aveau să scrie, în perioada comunistă, o istorie cu nuanțe politice. Lupta pentru supremație între marile puteri comuniste și-a găsit un teren perfect în sport. Duelul de la distanță dintre URSS și Germania de Est devenea extrem de apropiat și de direct pe pista de atletism. Școala rusească stăpânea perfect pedagogia de a face performanță, iar restul imperiului oferea materia primă, corpul. În laboratoarele de la Leipzig, est-germanii scoteau campioni pe bandă rulantă, dar și monștri. Era o iluzie frumoasă prin care omul se transformase într-o mașină de sport, iar anul 1984 dădea startul unei noi ere. Syedik (URSS) arunca, la începutul lui iulie, ciocanul la 86,34 metri, asta după ce la sfârșitul lui 1983 era al șaselea în clasamentul mondial, cu o aruncare de 80,94 m. Tot în acea lună, Uwe Hohn (RDG) a devenit primul sportiv ce arunca sulița mai mult de 100 m, reușita sa, de 104,80 m, determinându-i mai târziu pe oficialii IAAF să schimbe designul suliței. Hohn a dispărut însă repede de pe scena mondială, nefiind nici chiar printre primii 30 de sportivi.
102 medicamente diferite!
Timp de câțiva ani, recordurile curg unele după altele, însă în 1987 apar primele suspiciuni că armele folosite pentru a restabili noua ordine mondială nu erau tocmai curate. Pe 10 aprilie, la Clinica din Mainz moare atleta Brigitte Drexel, autopsia scoțând la iveală nu mai puțin de 102 urme de medicamente diferite. Era dopingului făcuse prima victimă oficială. A fost scânteia ce a declanșat nebunia. Fiecare nou record stabilit părea să aibă pilula lui. Mașina de fabricat recorduri cu ajutorul anabolizantelor funcționa perfect. Programul de dopaj sistematic, cu ajutorul unui medicament Oral Turinabol, pus la punct din anii 70 de statul est-german, începea să dea roade.
Moda „femeii-bărbat”
Dublă recordmenă mondială, Florence Griffith-Joyner „lansează” moda femeilor cu aspect masculin. În numai câteva luni, fizicul sprinterei americance s-a schimbat radical în 1988, o masă musculară mai mare și mai definită, ceea ce s-a reflectat direct în timpii obținuți pe pistă. „E vorba doar de noul meu program de antrenament”, încerca ea să limpezească lucrurile. Un antrenament pentru care a plătit cu moartea la doar 39 de ani, murind de epilepsie. Poate cel mai cunoscut caz este cel al atletei Heidi Krieger, campioană europeană la aruncarea greutății, la Stuttgart, în 1986. Heidi a devenit Andreas, fiind nevoită să recurgă la o operație de schimbare de sex din cauza steroizilor anabolizanți care i s-au administrat. Ea este doar una dintre cele 193 de victime ale dopajului recunoscute de stat. „Antrenorii și medicii sportivi din RDG se credeau Dumnezeu”, spune ea.
2,45 metri este recordul mondial la înălțime semnat de cubanezul Javier Sotomayor
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER